Sfânta Muceniță Daniela din România (+2004) – Mărturii zguduitoare din viaţa muceniţei Daniela din Bucureşti

http://saintsofmyheart.wordpress.com

SAINTS OF MY HEART

Sfânta Muceniță Daniela din România (+2004)

Mărturii zguduitoare din viaţa muceniţei Daniela din Bucureşti

Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.

Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni…iertaţi-mă…”. Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Îi Continuă lectura „Sfânta Muceniță Daniela din România (+2004) – Mărturii zguduitoare din viaţa muceniţei Daniela din Bucureşti”

Reclame

Cerșetorul Japonez a devenit Călugăr

http://textsorthodoxy.wordpress.com

TEXTS – ORTHODOXY

Cerșetorul Japonez a devenit Călugăr

As vrea sa va dau un mic exemplu de activi­tate misionara. Noi avem un mic metoc in New York. El este asezat intr-o parte foarte saraca a ora­sului, unde traiesc in general vorbitori de spaniola si afroamericani; de jur imprejur droguri, alcool, oameni fara adapost. Cred ca jumatate din popu­latia zonei traieste din alocatiile statului. Pentru adolescenti, in aceasta zona, sa nasti un copil la 14-15 ani este un motiv de deosebita mandrie. Nu, nu sa ai grija de acest copil, ci pur si simplu sa il nasti. De aceea, in cadrul acestei populatii, foarte putini vad pentru ei anumite perspective in viata. La fiecare al doilea colt de strada se afla o biserica romano-catolica sau protestanta, o sinagoga si asa mai departe, toate goale.

In fata casei noastre este o mica adancitura, pe care noi o numim fantana. Aceasta exista pentru a se putea ajunge prin ea la subsol. Odata, pe la mijlocul lui februarie, ningea cu ploaie si era frig. Deodata, printre tomberoanele de gunoi pe care, de asemenea, le tinem in acest put, am auzit un zgomot. Eu m-am gandit ca, asa cum se intampla deseori, vreun cersetor scormoneste in gunoiul nostru si cauta sticle goale. Eu nu sunt impotriva ca cersetorii sa stranga sticle goale, dar ei, de obicei, arunca peste tot gunoiul care le cade in mana, si aceasta nu am vrut s-o permit.

Asadar, deschid usa si vad in fata mea un om cu infatisare asiatica. Il intreb:

– Ce faci?

– Iertati-ma, va rog, raspunde el, caut si eu ceva de mancare.

– Pai, de ce scormonesti in gunoi? Haidem in casa!

– Nu-nu, nu pot, zice el, sunt murdar tot si mi­ros urat.

– Haide-haide, ii zic eu.

In timpul scurtei conversatii, i-am povestit ca noi avem o incapere in care poate face dus, isi poa­te schimba hainele si poate manca.

Omul s-a speriat:

– Ce vrei de la mine? Pentru ce faci toate astea?

Eu zic:

– Nu vreau sa imi arunci gunoiul in prag. Atat si nimic mai mult.

Dupa ce a mancat, m-am asezat langa el si a inceput discutia. Parea un om destul de destept. L-am intrebat:

– Unde locuiesti?

– Niciunde.

– Adica nu ai unde?

– Ei, zice el, in fiecare noapte faceam curat intr-un restaurant japonez, si ei imi dadeau voie sa locuiesc la ei la subsol.

– Dar cum ai ajuns fara adapost?

Si el mi-a povestit ca era inginer si ca a venit din Japonia. La inceput, lucrurile i-au mers foarte bine, dar apoi a inceput sa fie atras de droguri, co­caina, heroina, si in scurt timp a pierdut tot.

Eu i-am propus sa ramana la noi.

– O, nu, nu pot, a raspuns el.

– Dar de ce?

– Pentru ca eu caut adevarul! a spus omul.

Eu zic:

– Nu trebuie sa mergi nicaieri, adevarul este aici!

– Toti zic asa, a raspuns el. Am fost la catolici, la mormoni, la martorii lui Iehova, la iudei, la budisti. Toti promit unul si acelasi lucru, dar nu dau nimic.

– Bine, zic eu, totusi, mai ramai putin!…

Si a ramas sa stea la noi cateva zile. Am ince­put sa discutam. Apoi el s-a botezat si l-am numit in cinstea Sfantului Nicolae al Japoniei. Acum s-a intors deja in Japonia si a primit acolo calugaria intr-o manastire ortodoxa. Dar totul a inceput pen­tru el cu faptul ca noi i-am dat posibilitatea sa devina o parte din obste, ca i-am ingaduit sa vietuias­ca impreuna cu noi. El a vazut Evanghelia inainte de a o auzi sau de a o citi.

Sursa:

(Schiarhimandrit Ioachim Parr, Convorbiri pe pământ rusesc, Editura Egumenita, 2015)

Cerșetorul japonez devenit călugăr

Voi, ortodocșii, să veniți mai des

http://orthodox-heart.blogspot.com

ORTHODOX HEART

Voi, ortodocșii, să veniți mai des

În ultimii zece ani, delegații de preoți ortodocși, au vizitat închisorile din România.

Din cauza sărăciei, lucrurile pe care le puteam duce prizonierilor, erau cam două sacoșe pentru fiecare. În același timp, membrii adunărilor penticostale și a altor secte, aduceau camioane întregi cu mâncare și alte produse necesare.
Noi, ortodocșii, nu puteam concura cu ei. Mergeam în închisori, le citeam câte o rugăciune și le împărțeam puținele lucruri.

Aici, prizonierii erau foarte violenți. Spărgeau în calea lor, mese, scaune, tot ce găseau.

Într-o zi, directorul închisorii spuse preoților ortodocși:

„Să veniți mai des, voi, ortodocșii, pentru că atunci când veniți aceste fiare se cumințesc și nu mai sparg nimic cel puțin o lună de zile. ”

(Mărturia părintelui Constantin Petrache, preot misionar)

Sursă:

https://plus.google.com/u/0/+ΑδελφήΑγάθη

http://orthodoxyislove.wordpress.com

ORTHODOXY IS LOVE

Convertirea în masă a unui grup de protestanți din Coasta de Fildeș (Africa), și minunea ce s-a petrecut cu apa botezului

http://africaofmyheart.wordpress.com

AFRICA OF MY HEART

Convertirea în masă a

unui grup de protestanți din Coasta de Fildeș (Africa),

și minunea ce s-a petrecut cu apa botezului

Am ajuns pe Coasta de Fildeș, povestește episcopul Ghanei, Pantelimon, după optsprezece ore de călătorie. Și ne gândeam:  „Acum ce vom face?”. Când nu mai aveam nicio nădejde omenească și am hotărât să ne întoarcem în Ghana, a sunat telefonul. Era un grup de protestanți din zonă, care de șase ani de zile căutau rădăcinile creștinismului. După ce au studiat fenomenul, au descoperit Ortodoxia!!! Oameni curați la suflet! Am hotărât să îi botez, dar mergând să vedem râul, am descoperit că era plin pe toată suprafața de gunoaie. Unde să săvârșim Taina Botezului? Cum să verși acolo Sfântul Mir? Era nevoie de câteva luni pentru a-l curăța… Seara s-a iscat o furtună grozavă și prin dumnezeiască minune, în dimineața următoare nu se mai afla niciun gunoi în apă. După terminarea botezului m-au cuprins niște dureri cumplite și a trebuit să merg la spital. Cu ajutorul lui Dumnezeu am continuat lucrarea… Aceștia erau primii ortodocși!

Sursă:

https://plus.google.com/u/0/+ΑδελφήΑγάθη

http://africaofmyheart.wordpress.com

AFRICA OF MY HEART

Istoria convertirii minunate la Ortodoxie a monahului Abel (Anastasie Gkiouzelis) din Atena, Grecia

http://gkiouzelis.blogspot.com

https://romaniaofmyheart.wordpress.com

ROMANIA OF MY HEART

ORTHODOX HEART

Istoria convertirii minunate

la Ortodoxie a monahului Abel (Anastasie Gkiouzelis)

din Atena, Grecia

Este o mare binecuvântare a se naște cineva ortodox, însă din păcate nu toți înțelegem însemnătatea acestui lucru. Vă voi povesti cum m-am convertit la Ortodoxie.

Mă numesc Anastasie Gkiouzelis și m-am născut în Atena, Grecia, în anul 1981, într-o familie protestantă. Mai precis, părinții mei făceau parte dintr-o ramură a ereziei protestante, ce se chema „Biserica fără nume”, înființată în Irlanda în anul 1897.

Până la vârsta de 16 ani frecventasem regulat adunările protestanților, crezând în sinea mea că ei reprezintă biserica cea adevărată. În scurt timp, însă am început să urăsc creștinismul și am renunțat să mai frecventez întrunirile lor duminicale.

Am devenit ateu, dar în adâncul sufletului meu clocotea o sete nestăpânită de a cunoaște adevărul. Îmi simțeam sufletul gol și doream să îl umplu cu noi experiențe. Mi-am găsit refugiul în muzica rock, adoptând ideile și stilul de viață hippie. Mai mult decât atât, am început să studiez religia lui Faraon, umplându-mi dormitorul cu diverse statui egiptene.

Fiind o fire deschisă am început să îmi fac noi prieteni. La vârsta de 17 ani am cunoscut câțiva studenți ortodocși, cu care am legat o prietenie strânsă. Dar niciodată nu am vrut să deschid vreun subiect pe tema credinței.

În luna septembrie a anului 1999, un cutremur puternic, urmat de mai multe replici, a zguduit Atena. Acest eveniment m-a marcat foarte tare, încât din pricina fricii nu puteam dormi, nici măcar nu mă puteam întinde pe pat.

Într-una din acele seri, pe când îmi făceam ordine în bibliotecă, am găsit o carte mică, un Nou Testament, și am început să citesc. Am observat cu uimire că sufletul mi se umpluse de pace și bucurie. Frica care mă stăpânea îmi dispăruse și imediat am gândit că Dumnezeu există și că tocmai mi se arătase. În dimineața zilei următoare mi-am sunat prietenii și i-am îndemnat să citească Noul Testament pentru a scăpa de frica cutremurelor.

Aceștia au rămas foarte impresionați pentru că nu se așteptau la așa ceva. Astfel am început iarăși să merg la adunarille protestante, pe care le părăsisem de doi ani.

La un moment dat am încercat să îi propun unei fete din grupul nostru să vină la adunare. Aceasta, însă s-a supărat și a plecat plângând. Mai apoi prietenii mei m-au întrebat dacă sunt botezat ortodox și le-am răspuns că nu. Au încercat de câteva ori să îmi spună că mă aflu în erezie și că doar credința ortodoxă este cea adevărată. Din pricina egoismului m-am umplut de mânie și am început să rostesc cuvinte grele la adresa Ortodoxie. În familie, de mic fusesem bine îndoctrinat și nu puteam accepta că mă aflu în rătăcire, așa că m-au lăsat în pace.

Într-o zi am gândit în sinea mea: ,,Anastasie, știi bine că prietenii tăi te iubesc cu adevărat! Ești sigur că nu au dreptate? Poate tu te afli pe drumul greșit!? Cercetează mai întâi credința ortodoxă și apoi trage concluzii!’’

După câteva zile am intrat într-o biserică ortodoxă și m-am rugat în fața icoanei lui Hristos și a Maicii Domnului, zicând:

„Hristoase al meu, nu știu dacă Ortodoxia este credința cea adevărată! Dar știu că ai spus în Evanghelie: ‘Celui ce bate i se va deschide’. Arată-mi care este credința cea dreaptă și te voi urma. Amin”.

Din acea zi am început să merg duminică la biserică, dar nu regulat, o dată la două săptămâni, căci nu renunțasem la adunările duminicale. Uriunde mă aflam, mă rugam cu căldură Domnului să îmi arate calea cea dreaptă.

În anul 2000 prietenii mei mi-au propus să mergem în insula Eghina, la mănăstirea Sfântului Nectarie și am acceptat. Când am ajuns acolo, le-am cerut să rămân singur, pentru a mă ruga la mormântul Sfântului Nectarie.

Am îngenunchiat zicând:

„Sfinte Nectarie, dacă exiști și mă asculți, te rog arată-mi dacă această credință este cea adevărata! Ajută-mă și descoperă-mi calea!”.

La întoarcere am simțit o pace adâncă, dar nu le-am spus nimic prietenilor mei când m-au întrebat ce se întâmplă cu mine.

Când ne-am revăzut, am adus vorba de excursia din Eghina. Uitasem cu totul numele Sfântului Nectarie. Le spuneam că am fost la mănăstirea Sfântului Andrei.Toți au fost foarte surprinși de faptul că nu îmi aduceam aminte numele Sfântului Nectarie.

Timpul curgea, dar căutările mele nu încetaseră, continuam să mă rog . În vara acelui an am vizitat insula Tinos rugându-mă Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului să îi dea liniște sufletului meu neîmpăcat. Am primit de la prietenii mei o iconiță mică a Maicii Domnului pe care am luat-o cu mine. Ajuns la hotel am lăsat iconița pe noptieră, într-o pungă, și am aprins o lumânare.

M-am întins și am adormit fără să îmi dau seama. La miezul nopții m-am trezit speriat, când am văzut noptiera în flăcări. Am reușit să sting focul cu o haină și m-am gândit că Maica Domnului m-a trezit la timp, ferindu-mă de un dezastru iminent.

Când am ajuns în Atena, am agățat iconița pe un perete. Nu credeam în Ortodoxie, dar trăiam cu impresia că Maica Domnului mă păzise în acea noapte. La vederera iconiței, părinții mei s-au umplut de mânie, iar mama mă amenința că o va arunca dacă nu o voi lua singur de pe perete. Am încercat să le spun că nu făcusem nimic rău, dar scandalul a continuat multe zile acasă. Într-o zi mama mi-a spus cu mânie că in dimineața următoare va arunca icoana. I-am răspuns cu liniște să facă cum o va lumina Dumnezeu. Am gândit că în cazul în care Ortodoxia este credința adevărata, mama nu va putea arunca iconița, și astfel voi putea înțelege și eu unde se află adevărul.

Dimineața când m-am trezit iconița nu mai era pe perete. Frații mei o ascunseseră pentru a nu o gasi mama, dar nu eram convins dacă acesta este răspunsul pe care îl căutam. La amiază am plecat să mă plimb cu o prietenă și am lăsat iconița intenționat pe perete. Prietenei mele i se făcuse rău și am mers să îi cumpăr un suc de portocale. În momentul în care am băgat mîna în buzunar după portofel, am constatat cu uimire că iconița se afla în buzunarul meu. Când am întrebat-o pe mama ce făcuse, mi-a spus că ea însăși luase iconița și o ascunsese într-un halat, crezând că eu o luasem de acolo. I-am spus că nu o luasem și că am găsit-o în buzunarul pantalonilor mei, dar nu m-a crezut.

Am crezut imediat că se petrecuse o minune si că Dumnezeu îmi arătase vădit că Ortodoxia este credința adevărată. Am mers apoi la o biserică din apropiere, cu hamul Sfintei Treimi. Am vorbit cu un părinte, povestindu-i cele întîmplate și spunându-i că vreau să mă botez ortodox. Acesta mi-a spus că trebuie să fiu ferm convins că vreau să devin ortodox. Astfel am început orele de catehism. Am fost botezat în Sâmbăta lui Lazăr, pe 7 aprilie 2001, într-o mică biserică cu hramul Sfântului Andrei. Apoi am făcut legătura cu întâmplarea din Eghina și de faptul că pomenisem numele Sfântului Andrei. Gândul mi-a zburat la Sfântul Nectarie, crezând că el m-a ajutat să devin ortodox. Am cumpărat o carte cu viața Sfântului Nectarie și am rămas uimit când am citit că numele de mirean al Sfântului era Anastasie! Ca al meu! Iar ca monah l-a chemat Lazăr! Și eu fusesem botezat în sâmbăta lui Lazăr. Nimic nu este întâmplător!

Într-o zi diavolul a început să îmi semene gânduri de hulă împotriva Sfinților, cum că trebuie să ne rugăm numai lui Hristos și nu Sfinților. Încercasem să le alung, dar mă chinuiau destul de tare. În scurt timp am primit de la o creștină o iconiță mică a Sfântului Hristofor. Am aflat că Sfântul este ocrotitorul călătorilor și m-am bucurat pentru că și eu conduceam. Cu bucurie am pus iconița în mașină.

După câteva zile mă întorceam cu mașina de la serviciu. Fiind foarte obosit am adormit la volan, fără să realizez, am trecut dormind peste un mare pod și m-am izbit apoi în două mașini. Am făcut praf mașina și celelalte au suferit avarii, însă nimeni nu a fost vătămat.

Am înțeles atunci că Sfântul Hristofor mă păzise și că trebuie să ne rugăm Sfinților, scăpând astfel de războiul cumplit al gândurilor de hulă.

După trei luni l-am cunoscut pe părintele Ioan Kostof, ucenic al părintelui Epifanie Teodoropulos, care se ocupă cu scrierea cărților apologetice( împotriva ereziilor), și de educația duhovnicească a tinerilor.

Mergând la omiliile sfinției sale, mi-a spus că Dumnezeu mi se descoperise prin minuni, din pricina setei mele pentru adevăr. Mi-a mai spus că în Scriptură este arătat adevărul credinței, pe care protestanții o răstălmăcesc. În timp mi-a tâlcuit toată Sfânta Scriptură și parcă mi s-a luat un văl de pe ochi. Am înțeles limpede tainele credinței ortodoxe celei drepte!

Ceea ce m-a impresionat profund în ortodoxie este lucrarea Taina Sfintei Spovedanii și rolul important duhovnicului în viața noastră.

Celor ce sunteți protestanți și în afara Bisericii Ortodoxe, vă doresc din toată inima să deveniți ortodocși, ca sufletul vostru să se poată bucura cu adevărat! Pentru că așa cum spune Sfântul Iustin Popovici (+1979), sufletul nostru oftează după Dumnezeu, îi este dor de Hristos, de Creatorul său și de casa Sa, adică de Ortodoxie! Chiar și sufletul unui ateu, care Îl neagă pe Dumnezeu, Îl caută și Îl dorește!

Celor ce vă aflați în Biserica Ortodoxă, vă doresc să fiți aproape de Sfânta Spovedanie, ca să aveți mereu în inimile voastre bucuria lui Hristos!

În anul 2002 am aflat că părintele Ioan va înființa o mănăstire care se va ocupa de editarea cărților apologetice și de Sfânta Spovedanie. Cu multă bucurie i-am spus părintelui Ioan că și eu vreau să devin monah. După cinci ani de noviciat, am fost călugărit pe 15 martie 2008, primind numele Abel, în cinstea protopărintelui nostru Abel.

Din anul 2013 mă ocup de editarea unor site-uri ortodoxe, în special de realizarea unor filmulețe ce conțin informații despre prezența Ortodoxiei în lumea întreagă. Le puteți vedea aici: http://gkiouzelis.blogspot.com

Îmi doresc ca toți oamenii să afle despre Ortodoxie și cei care însetează după adevăr să cunoască acest tezaur neprețuit.

Dumnezeu să binecuvinteze toată lumea!

Monahul Abel

http://gkiouzelis.blogspot.com

gkiouz.abel@gmail.com

Simtiti-va liberi să îmi scrieți pe email…!

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Sfânta Muceniță Puplia din Antiohia, Turcia – 9 octombrie

http://saintsofmyheart.wordpress.com

SAINTS OF MY HEART

canada dds

sf-mc-poplia-din-antiohia-sec-iv-1-1

Sfânta Muceniță Puplia din Antiohia, Turcia

9 octombrieSursă

https://sfintisiicoane.wordpress.com

https://sfintisiicoane.wordpress.com/2015/10/09/sfanta-mucenita-puplia-din-antiohia-turcia-9-octombrie/

SFINTI SI ICOANE

Aceasta a trăit pe vremea pagânului Iulian, măritată fiind mai înainte și născând roadă vrednică lui Dumnezeu, pe preotul Ioan care fu purtător de grijă pentru orânduiala Bisericii, pururea fugind de vrednicia episcopiei, pentru multa lui smerenie.

Deci mergând atunci împăratul Iulian la Antiohia și silind pe toți să creadă în demoni, această cinstită bătrână începu a cânta în fața împăratului cu niște fecioare:

–Idolii păgânilor argint și aur, lucruri făcute de mâini omenești.

Pentru aceasta târând-o, o bătutră atât de tare peste obraz încât se roși pământul de sângele ei, însă nu fu omorâtă până la întoarcerea Paravatului. Acela însă fiind înjunghiat nu se mai întoarse, iar ea trăind un an după aceea, cu pace se duse către Domnul, în veacul al IV-lea, pururea mijlocind pentru toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.