Voi, ortodocșii, să veniți mai des

http://orthodox-heart.blogspot.com

ORTHODOX HEART

Voi, ortodocșii, să veniți mai des

În ultimii zece ani, delegații de preoți ortodocși, au vizitat închisorile din România.

Din cauza sărăciei, lucrurile pe care le puteam duce prizonierilor, erau cam două sacoșe pentru fiecare. În același timp, membrii adunărilor penticostale și a altor secte, aduceau camioane întregi cu mâncare și alte produse necesare.
Noi, ortodocșii, nu puteam concura cu ei. Mergeam în închisori, le citeam câte o rugăciune și le împărțeam puținele lucruri.

Aici, prizonierii erau foarte violenți. Spărgeau în calea lor, mese, scaune, tot ce găseau.

Într-o zi, directorul închisorii spuse preoților ortodocși:

„Să veniți mai des, voi, ortodocșii, pentru că atunci când veniți aceste fiare se cumințesc și nu mai sparg nimic cel puțin o lună de zile. ”

(Mărturia părintelui Constantin Petrache, preot misionar)

Sursă:

https://plus.google.com/u/0/+ΑδελφήΑγάθη

http://orthodoxyislove.wordpress.com

ORTHODOXY IS LOVE

Reclame

Istoria convertirii minunate la Ortodoxie a monahului Abel (Anastasie Gkiouzelis) din Atena, Grecia

http://gkiouzelis.blogspot.com

https://romaniaofmyheart.wordpress.com

ROMANIA OF MY HEART

ORTHODOX HEART

Istoria convertirii minunate

la Ortodoxie a monahului Abel (Anastasie Gkiouzelis)

din Atena, Grecia

Este o mare binecuvântare a se naște cineva ortodox, însă din păcate nu toți înțelegem însemnătatea acestui lucru. Vă voi povesti cum m-am convertit la Ortodoxie.

Mă numesc Anastasie Gkiouzelis și m-am născut în Atena, Grecia, în anul 1981, într-o familie protestantă. Mai precis, părinții mei făceau parte dintr-o ramură a ereziei protestante, ce se chema „Biserica fără nume”, înființată în Irlanda în anul 1897.

Până la vârsta de 16 ani frecventasem regulat adunările protestanților, crezând în sinea mea că ei reprezintă biserica cea adevărată. În scurt timp, însă am început să urăsc creștinismul și am renunțat să mai frecventez întrunirile lor duminicale.

Am devenit ateu, dar în adâncul sufletului meu clocotea o sete nestăpânită de a cunoaște adevărul. Îmi simțeam sufletul gol și doream să îl umplu cu noi experiențe. Mi-am găsit refugiul în muzica rock, adoptând ideile și stilul de viață hippie. Mai mult decât atât, am început să studiez religia lui Faraon, umplându-mi dormitorul cu diverse statui egiptene.

Fiind o fire deschisă am început să îmi fac noi prieteni. La vârsta de 17 ani am cunoscut câțiva studenți ortodocși, cu care am legat o prietenie strânsă. Dar niciodată nu am vrut să deschid vreun subiect pe tema credinței.

În luna septembrie a anului 1999, un cutremur puternic, urmat de mai multe replici, a zguduit Atena. Acest eveniment m-a marcat foarte tare, încât din pricina fricii nu puteam dormi, nici măcar nu mă puteam întinde pe pat.

Într-una din acele seri, pe când îmi făceam ordine în bibliotecă, am găsit o carte mică, un Nou Testament, și am început să citesc. Am observat cu uimire că sufletul mi se umpluse de pace și bucurie. Frica care mă stăpânea îmi dispăruse și imediat am gândit că Dumnezeu există și că tocmai mi se arătase. În dimineața zilei următoare mi-am sunat prietenii și i-am îndemnat să citească Noul Testament pentru a scăpa de frica cutremurelor.

Aceștia au rămas foarte impresionați pentru că nu se așteptau la așa ceva. Astfel am început iarăși să merg la adunarille protestante, pe care le părăsisem de doi ani.

La un moment dat am încercat să îi propun unei fete din grupul nostru să vină la adunare. Aceasta, însă s-a supărat și a plecat plângând. Mai apoi prietenii mei m-au întrebat dacă sunt botezat ortodox și le-am răspuns că nu. Au încercat de câteva ori să îmi spună că mă aflu în erezie și că doar credința ortodoxă este cea adevărată. Din pricina egoismului m-am umplut de mânie și am început să rostesc cuvinte grele la adresa Ortodoxie. În familie, de mic fusesem bine îndoctrinat și nu puteam accepta că mă aflu în rătăcire, așa că m-au lăsat în pace.

Într-o zi am gândit în sinea mea: ,,Anastasie, știi bine că prietenii tăi te iubesc cu adevărat! Ești sigur că nu au dreptate? Poate tu te afli pe drumul greșit!? Cercetează mai întâi credința ortodoxă și apoi trage concluzii!’’

După câteva zile am intrat într-o biserică ortodoxă și m-am rugat în fața icoanei lui Hristos și a Maicii Domnului, zicând:

„Hristoase al meu, nu știu dacă Ortodoxia este credința cea adevărată! Dar știu că ai spus în Evanghelie: ‘Celui ce bate i se va deschide’. Arată-mi care este credința cea dreaptă și te voi urma. Amin”.

Din acea zi am început să merg duminică la biserică, dar nu regulat, o dată la două săptămâni, căci nu renunțasem la adunările duminicale. Uriunde mă aflam, mă rugam cu căldură Domnului să îmi arate calea cea dreaptă.

În anul 2000 prietenii mei mi-au propus să mergem în insula Eghina, la mănăstirea Sfântului Nectarie și am acceptat. Când am ajuns acolo, le-am cerut să rămân singur, pentru a mă ruga la mormântul Sfântului Nectarie.

Am îngenunchiat zicând:

„Sfinte Nectarie, dacă exiști și mă asculți, te rog arată-mi dacă această credință este cea adevărata! Ajută-mă și descoperă-mi calea!”.

La întoarcere am simțit o pace adâncă, dar nu le-am spus nimic prietenilor mei când m-au întrebat ce se întâmplă cu mine.

Când ne-am revăzut, am adus vorba de excursia din Eghina. Uitasem cu totul numele Sfântului Nectarie. Le spuneam că am fost la mănăstirea Sfântului Andrei.Toți au fost foarte surprinși de faptul că nu îmi aduceam aminte numele Sfântului Nectarie.

Timpul curgea, dar căutările mele nu încetaseră, continuam să mă rog . În vara acelui an am vizitat insula Tinos rugându-mă Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului să îi dea liniște sufletului meu neîmpăcat. Am primit de la prietenii mei o iconiță mică a Maicii Domnului pe care am luat-o cu mine. Ajuns la hotel am lăsat iconița pe noptieră, într-o pungă, și am aprins o lumânare.

M-am întins și am adormit fără să îmi dau seama. La miezul nopții m-am trezit speriat, când am văzut noptiera în flăcări. Am reușit să sting focul cu o haină și m-am gândit că Maica Domnului m-a trezit la timp, ferindu-mă de un dezastru iminent.

Când am ajuns în Atena, am agățat iconița pe un perete. Nu credeam în Ortodoxie, dar trăiam cu impresia că Maica Domnului mă păzise în acea noapte. La vederera iconiței, părinții mei s-au umplut de mânie, iar mama mă amenința că o va arunca dacă nu o voi lua singur de pe perete. Am încercat să le spun că nu făcusem nimic rău, dar scandalul a continuat multe zile acasă. Într-o zi mama mi-a spus cu mânie că in dimineața următoare va arunca icoana. I-am răspuns cu liniște să facă cum o va lumina Dumnezeu. Am gândit că în cazul în care Ortodoxia este credința adevărata, mama nu va putea arunca iconița, și astfel voi putea înțelege și eu unde se află adevărul.

Dimineața când m-am trezit iconița nu mai era pe perete. Frații mei o ascunseseră pentru a nu o gasi mama, dar nu eram convins dacă acesta este răspunsul pe care îl căutam. La amiază am plecat să mă plimb cu o prietenă și am lăsat iconița intenționat pe perete. Prietenei mele i se făcuse rău și am mers să îi cumpăr un suc de portocale. În momentul în care am băgat mîna în buzunar după portofel, am constatat cu uimire că iconița se afla în buzunarul meu. Când am întrebat-o pe mama ce făcuse, mi-a spus că ea însăși luase iconița și o ascunsese într-un halat, crezând că eu o luasem de acolo. I-am spus că nu o luasem și că am găsit-o în buzunarul pantalonilor mei, dar nu m-a crezut.

Am crezut imediat că se petrecuse o minune si că Dumnezeu îmi arătase vădit că Ortodoxia este credința adevărată. Am mers apoi la o biserică din apropiere, cu hamul Sfintei Treimi. Am vorbit cu un părinte, povestindu-i cele întîmplate și spunându-i că vreau să mă botez ortodox. Acesta mi-a spus că trebuie să fiu ferm convins că vreau să devin ortodox. Astfel am început orele de catehism. Am fost botezat în Sâmbăta lui Lazăr, pe 7 aprilie 2001, într-o mică biserică cu hramul Sfântului Andrei. Apoi am făcut legătura cu întâmplarea din Eghina și de faptul că pomenisem numele Sfântului Andrei. Gândul mi-a zburat la Sfântul Nectarie, crezând că el m-a ajutat să devin ortodox. Am cumpărat o carte cu viața Sfântului Nectarie și am rămas uimit când am citit că numele de mirean al Sfântului era Anastasie! Ca al meu! Iar ca monah l-a chemat Lazăr! Și eu fusesem botezat în sâmbăta lui Lazăr. Nimic nu este întâmplător!

Într-o zi diavolul a început să îmi semene gânduri de hulă împotriva Sfinților, cum că trebuie să ne rugăm numai lui Hristos și nu Sfinților. Încercasem să le alung, dar mă chinuiau destul de tare. În scurt timp am primit de la o creștină o iconiță mică a Sfântului Hristofor. Am aflat că Sfântul este ocrotitorul călătorilor și m-am bucurat pentru că și eu conduceam. Cu bucurie am pus iconița în mașină.

După câteva zile mă întorceam cu mașina de la serviciu. Fiind foarte obosit am adormit la volan, fără să realizez, am trecut dormind peste un mare pod și m-am izbit apoi în două mașini. Am făcut praf mașina și celelalte au suferit avarii, însă nimeni nu a fost vătămat.

Am înțeles atunci că Sfântul Hristofor mă păzise și că trebuie să ne rugăm Sfinților, scăpând astfel de războiul cumplit al gândurilor de hulă.

După trei luni l-am cunoscut pe părintele Ioan Kostof, ucenic al părintelui Epifanie Teodoropulos, care se ocupă cu scrierea cărților apologetice( împotriva ereziilor), și de educația duhovnicească a tinerilor.

Mergând la omiliile sfinției sale, mi-a spus că Dumnezeu mi se descoperise prin minuni, din pricina setei mele pentru adevăr. Mi-a mai spus că în Scriptură este arătat adevărul credinței, pe care protestanții o răstălmăcesc. În timp mi-a tâlcuit toată Sfânta Scriptură și parcă mi s-a luat un văl de pe ochi. Am înțeles limpede tainele credinței ortodoxe celei drepte!

Ceea ce m-a impresionat profund în ortodoxie este lucrarea Taina Sfintei Spovedanii și rolul important duhovnicului în viața noastră.

Celor ce sunteți protestanți și în afara Bisericii Ortodoxe, vă doresc din toată inima să deveniți ortodocși, ca sufletul vostru să se poată bucura cu adevărat! Pentru că așa cum spune Sfântul Iustin Popovici (+1979), sufletul nostru oftează după Dumnezeu, îi este dor de Hristos, de Creatorul său și de casa Sa, adică de Ortodoxie! Chiar și sufletul unui ateu, care Îl neagă pe Dumnezeu, Îl caută și Îl dorește!

Celor ce vă aflați în Biserica Ortodoxă, vă doresc să fiți aproape de Sfânta Spovedanie, ca să aveți mereu în inimile voastre bucuria lui Hristos!

În anul 2002 am aflat că părintele Ioan va înființa o mănăstire care se va ocupa de editarea cărților apologetice și de Sfânta Spovedanie. Cu multă bucurie i-am spus părintelui Ioan că și eu vreau să devin monah. După cinci ani de noviciat, am fost călugărit pe 15 martie 2008, primind numele Abel, în cinstea protopărintelui nostru Abel.

Din anul 2013 mă ocup de editarea unor site-uri ortodoxe, în special de realizarea unor filmulețe ce conțin informații despre prezența Ortodoxiei în lumea întreagă. Le puteți vedea aici: http://gkiouzelis.blogspot.com

Îmi doresc ca toți oamenii să afle despre Ortodoxie și cei care însetează după adevăr să cunoască acest tezaur neprețuit.

Dumnezeu să binecuvinteze toată lumea!

Monahul Abel

http://gkiouzelis.blogspot.com

gkiouz.abel@gmail.com

Simtiti-va liberi să îmi scrieți pe email…!

Sfânta Sofia din Klisura, Grecia „cea nebună pentru Hristos” și animalele sălbatice (+1974) – 6 mai

http://saintsofmyheart.wordpress.com

http://animalsofmyheart.wordpress.com

ANIMALS OF MY HEART

SAINTS OF MY HEART

Sfânta Sofia din Klisura, Grecia

„cea nebună pentru Hristos” și animalele sălbatice (+1974)

6 mai

Dragostea Sfintei Sofia din Klisura nu se răsfrângea numai asupra oamenilor, ci și către întreaga zidire, cuvântătoare sau necuvântătoare, sălbatică sau domestică.

În preajma muntelui sălbatic de lângă mănăstire circulau mulți urși, lupi și alte sălbăticiuni. Cu toate aceste animaluțe reușise să se împrietenească Sfânta Sofia.

Din multele istorioare care circulă cu privire la aceasta, ne vom referi la doar trei, care sunt mai deosebite.

Un soldat pensionar, care obișnuise să o viziteze pe Sfânta Sofia până în clipa morții ei, povestește ceva de neconceput pentru oamenii din zilele noastre.
Sfânta avea o ursoaică, care venea și mânca din mâna ei pâine sau orice altceva. Și puteai vedea acea dihanie imensă, dar fără răutate, luând hrana și lingându-i apoi mâinile și picioarele în semn de mulțumire. Apoi se furișa în pădure. Pe ursoaică o botezase Rusa.

Dimitrie G. născut în anul 1960 în Ptolemaida, povestește că și el o văzuse pe Sfânta Sofia la pârâu împreună cu ursoaica, pe care o ținea legată cu o curelușă. Dacă vreun necunoscut ar fi văzut această priveliște neobișnuită, ar fi înlemnit de spaimă.

Pe Rusa o văzuse și Vasilica K. din Bariko. Odată un soldat, văzând din depărtare fiara împreună cu Cuvioasa, a vrut să o împuște, crezând că îi va face rău. Îndată, însă Sfânta a început sa strige și apropiindu-se de el i-a explicat că animalul sălbatic era blând și fără de răutate.

Alți pelerini au văzut trei serpișori care dormeau la capul Cuvioasei, fără a-i face însă nici un rău și spunându-le oamenilor să nu se teamă pentru ca nu au obiceiul de a mușca.

Unii pelerini care o însoțeau la Biserica Sfintei Treimi, unde îngrijea candela, au văzut un șarpe mare încolăcit și s-au speriat foarte tare vrând să îl omoare. Sfânta i-a certat cu cuvintele: „De vreme ce nu vă deranjează, lăsați-l în pace. Este al bisericii.”

Atât de mare este dragostea Sfinților pentru animale, pentru toată zidirea și în special pentru Ziditorul ei, Care le-a creat pe toate întru adânc de înțelepciune!

Sursă:

https://plus.google.com/u/0/+ΑδελφήΑγάθη

http://cominghomeorthodoxyofmyheart.wordpress.com

COMING HOME – ORTHODOXY

Sfânta Cuvioasă Faraildis, ocrotitoarea Belgiei și a Franței (650 —740)

http://heavenonearthorthodoxy.wordpress.com

HEAVEN ON EARTH – ORTHODOXY

Sfânta Cuvioasă Faraildis,

ocrotitoarea Belgiei și a Franței (650 —740)

Sfânta Faraildis este o Sfântă ortodoxă care s-a născut în localitatea Gandi, din Belgia, și a trăit în Bruay-sur-L’Escaut, Franța.

Dumnezeu a binecuvântat-o cu lungime de zile, adică 90 de ani(650 —740).
Familia din care s-a născut a rodit mai mulți Sfinți, și anume: cele două surori, Sfintele Gudula și Reinildis, fratele ei, Sfântul Episcop Emembert și mătușa ei, Gertrude, stareță la mănăstirea din Niveelle, Franța.

Tatăl Sfintei se numea Thierry și era nobil. Acesta îl însoțea pe împărat în expedițiile sale militare, iar în timp de pace locuia în casele împărătești în preajma acestuia.

Din copilărie, Sfânta a primit o educație creștină foarte bună la mănăstirea mătușii sale: Gertrude. Iubindu-l mult pe Hristos a făgăduit că va petrece viața în feciorie, însă părinții au căsătorit-o fără voia ei, cu un nobil bogat, pe nume Guy din Bruay-sur-L’ E scăzut, Franța.

În ciuda insistențelor ei, soțul a început să o maltrateze, nerespectându-i dorința de a nu trăi împreună, deoarece se făgăduise Domnului.

Dar la scurt timp acesta a fost lovit de calul său și a murit. Din acea clipă, Sfânta s-a dedat cu totul rugăciunii și faptelor de milostenie.

Pentru a le potoli setea lucrătorilor din țarină, Sfânta a făcut să izvorască apă prin rugăciune, într-un loc pietros. Acea apă sfințită avea puteri tămăduitoare și mulți copii bolnavi și-au găsit vindecarea acolo.

De asemenea, Sfânta Faraildis iubea și îngrijea animalele. Lângă casa ei veneau foarte multe gâște sălbatice, pe care le adăpa și le hrănea. Într-o dimineață a găsit o gâsca moartă, și s-a întristat foarte tare. Apoi, rugându-se a înviat-o. Din pricina acestei minuni, Sfânta Faraildis este înfățișată în icoane cu o gâscă în brațe.

Sfânta Faraildis este ocrotitoarea copiilor bolnavi și a animalelor și este apărătoarea localității Gandis, din Belgia.

A adormit în pace la vârsta de 90 de ani și se prăznuiește la data de 4 ianuarie. După adormirea ei, Sfintele ei Moaște s-au păstrat la Mănăstirea Bavan, din Fandis.

Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sursă:

https://plus.google.com/u/0/+ΑδελφήΑγάθη

http://saintsofmyheart.wordpress.com

SAINTS OF MY HEART

Natura de vis (Μ. K.) – Poezie

http://orthodoxyislove.wordpress.com

ORTHODOXY IS LOVE

Natura de vis (M. K.)

Minunată este zidirea Ta, Atotputernice!
Simt mirosul ierbii și al florilor parfumate!
Al pământului reavăn și al pomilor varuiti!
Am pierdut aceste bucurii senine,
Ne-am închis mai abitir în trupul de lut!

Am făcut din viața un chin făr’de nume,
Am ales să ne facem chipuri de lut!
Cu drag privesc la frumoasa natură,
O, cât mai ești!? O, cât mai sunt!?

Video: Mănăstirea Dragomirna din Suceava, România

http://orthodox-heart.blogspot.com

ORTHODOX HEART

Mănăstirea Dragomirna din Suceava, România

Saint Arsène Papacioc de Roumanie (+2011) et les animaux ╰⊰¸¸.•¨* French

http://faithbookorthodoxy.wordpress.com

FAITHBOOK – ORTHODOXY

Saint Arsène Papacioc de Roumanie (+2011) et les animaux

„Je ne pense pas que j’ai omis de demander à quiconque en confession s’il ou si elle avait torturé ou tué des animaux” racontait-il.

Un jour, il pleuvait et un chat avec quatre chatons vint près de ma cellule. N’ayant nul endroit où s’abriter, le chat vint auu puits près de ma cellule, et resta là à miauler sous la pluie.

Durant la nuit, je réfléchis.” comment se fait-il que je demande à tous en confession s’ils ont torturé des animaux, et je vais laisser ce chat sous la pluie?!”

Et je suis allé, dans l’obscurité, et sous la pluie, et j’ai trouvé le chat, mais seulement trois chatons, le quatrième manquait. Pouvez-vous imaginer cela?… Le jour suivant, je me suis retrouvé avec le chat dans le sanctuaire: il était venu me remercier!

Version française Claude Lopez-Ginisty
d’après
St Herman of Alaska’s
Eternity in the Moment
reprenant
Între timp și veșnicie: Viata Părintelui Arsenie Papacioc
Bucharest 2015

Source:

https://orthodoxologie.blogspot.com/2018/12/staretz-arsene-et-les-animaux.html